Medicină de recuperare, realizată cu cele mai performante echipamente medicale, la Kineterra Concept din Constanța.

Misiunea Kineterra este de a oferi servicii medicale de înaltă calitate în domeniul recuperării medicale și în specialități complementare. Pentru atingerea acestui obiectiv, echipa Kineterra este constant preocupată de asigurarea unei infrastructuri medicale de top. Pornind de la ideea că locul central în recuperarea medicală îl ocupă kinetoterapia, însoțită de o serie de alte proceduri de fizioterapie, clinica își propune să devină un reper în peisajul medical românesc.

Kinetoterapia realizată de specialiștii clinicii pornește de la o evaluare funcțională inițială, cuantificabilă și complexă, urmată de terapia cu echipamente de înaltă performanță; ulterior, sunt efectuate reevaluări periodice ale parametrilor funcționali, astfel încât pacientul, dar și medicul curant să poată observa evoluția. Se adresează atât pacienților în mod personalizat, cât și grupurilor mici de pacienți, unde problemele nu sunt atât de mari. Echipa medicală își propune ca, urmare a evaluării, tratamentelor și monitorizării, pacienții să ajungă la un nivel funcțional care să le permită revenirea la o stare cât mai apropiată de normal, atât în viața de familie cât și în cea profesională.

Rolul echipamentelor HUR în cadrul clinicii Kineterra

Pentru a-și atinge obiectivele, Kineterra, cu viziune și interes pentru inovație și funcționalitate, a ales cele mai performante echipamente cu aer comprimat, folosite în recuperarea medicală la nivel mondial.

Producătorul finlandez este lider mondial în echipamente cu aer comprimat pentru kinetoterapie, medicină sportivă și specialități conexe. Cu peste 10 000 instalări pe 6 continente, HUR produce cu succes de 30 de ani echipamente computerizate, fiind un suport pentru specialiștii din domeniul sănătății. Contribuie astfel, la îmbunătățirea calității vieții, promovând medicina bazată pe dovezi și medicina accesibilă.

HUR, prin echipamentele și conceptele sale, susține acțiunile clinicii în dezvoltarea serviciilor de recuperare a pacienților cu dizabilități ale aparatului locomotor. În prima etapă, ținând cont de concepția lor, echipamentele HUR sunt utile în realizarea unei evaluări funcționale cuantificabile: evaluarea echilibrului, evaluarea detentei, evaluarea forței izometrice ș.a. Ulterior, echipamentele HUR permit îndeplinirea obiectivelor propuse împreună cu pacienții tratați în clinică: recuperarea amplitudinii de mișcare, a forței și a rezistenței musculare, a coordonării și a echilibrului. Pe parcursul programului de recuperare, cu ajutorul echipamentelor HUR, specialiștii Kineterra realizează reevaluarea parametrilor inițiali, acest lucru permițându-le să adapteze parametrii și tehnicile de lucru la fiecare pacient, într-un mod personalizat. De asemenea, modul de prezentare a rezultatelor evaluărilor permite utilizarea acestor date în scopul cercetării medicale.

Soluția HUR SmartTouch și conceptele medicale HUR

Soluția SmartTouch permite, pe lângă evaluare, o personalizare a tratamentelor prin recunoașterea automată a pacientului, care are la dispoziție o brățară RFID; în acest fel, pacientul simte că tratamentul lui este personalizat; suplimentar, modul de recunoaștere și autoadaptare a echipamentelor la pacient, permite economisirea unui timp prețios cu fiecare pacient, creșterea calității serviciilor medicale, precum și tratarea unui număr mai mare de pacienți.

Conceptele medicale HUR, bazate pe dovezi știintifice, pentru anumite categorii de pacienți, fac posibilă realizarea unor programe de kinetoterapie individualizate, cu scopuri bine definite pentru fiecare pacient. De asemenea, modul de desfășurare a programelor de kinetoterapie diminuează riscurile care pot apărea la aceste categorii de pacienți. Deloc de neglijat, realizând în acest mod programele de kinetoterapie, medicii din specialități complementare (Diabetologie, Cardiologie, Reumatologie, medicină de familie ș.a.) pot avea încredere că pacienții lor vor fi îngrijiți în cel mai profesionist mod posibil.

În privința așteptărilor și a planurilor de viitor ale echipei medicale de la Kineterra în lucrul cu echipamentele HUR, Kft. Doru Cristian ne-a mărturisit următoarele:

“Noile echipamente și concepte HUR ne vor ajuta sa oferim servicii medicale de calitate si o personalizare mai bună a planurilor de tratament, bazate pe dovezi științifice.

Ne propunem ca echipamentele HUR să fie utilizate în mod judicious de personalul nostru, cât mai aproape de potențialul real al acestor echipamente, atât în ce privește modalitățile de evaluare cât și cele de tratament. De asemenea, ne propunem să continuăm să utilizăm aceste echipamente, pentru a observa efectele kinetoterapiei la diverse categorii de pacienți, în cadrul unor studii medicale.”

Inovarea în domeniul sănătății, empatia cu pacientul cu dizabilități ale aparatului locomotor și colaborarea cu profesioniști internaționali din domeniul medical sunt preocupări constante ale echipei medicale a clinicii.

Mulțumiril echipei medicale a Kineterra Concept pentru sprijinul acordat în realizarea acestui articol.

Foto Credit: Doru Cristian, www.hur.fi

Posted in Kinetoterapie