Hannu Ilmolahti – o poveste de succes marca HUR

Pentru cântărețul finlandez de operă, Hannu Ilmolahti, aparițiile pe scenă deveniseră foarte dificile , nu din pricina vocii sau a complexității spectacolelor, ci dintr-un motiv dificil de bănuit.

Cântărind 125 kg, cu probleme serioase la una dintre glezne, domnul Ilmolahi susținea recitalurile dintr-un scaun rulant, pentru că altfel, efortul ar fi fost insuportabil.

După mai bine de 20 de reprezentații chinuitoare, domnul Ilmolahti a luat decizia de a merge la operație. A ales un reputat ortoped finlandez, același care l-a operat în trecut și pe fotbalistul David Beckham.

După 6 operații, starea fizică și psihică a lui Hannu Ilmolahti s-a înrăutățit însă, gradul de independență reducându-i-se la maximum. “ Nu mai puteam să fac nimic singur, eram supraponderal, colesterolul și glicemia atinseseră un nivel alarmant, iar musculatura mi se atrofiase din cauza inactivității”, spune domnul Ilmolahti – 60 de ani.

Era pentru a doua oară când se afla într-un moment de răscruce. De data aceasta, soluția a venit din partea Centrului de sănătate Actilife, din Kokkola. Centrul se adresează persoanelor peste 40 de ani și utilizează echipamente pentru exerciții cu rezistență dezvoltate de HUR. Sunt peste 1250 de membri activi, iar veteranul de vârstă are 87 ani.

Kauppalehti. Oy HUR Ab Kokkola. Actilife salilla Håkan Svartsjö treenaa ja oik. valmentaja salin vetäjä Hannu Ilmolahti. Taustalla vas. Aila Haikola ja Sirkka Finnilä treenaamassa.

HUR este lider mondial în producerea de echipamente computerizate, cu aer comprimat, pentru exerciții cu rezistență. Se adresează persoanelor care vor să aibă un stil de viață activ, dar și celor cu afecțiuni sau dizabilități motorii.

Așadar, pentru Hannu Ilmolahti viața a reînceput să aibă sens, iar în prezent, sesiunile de anternament la  Actilife au câștigat un mare plus: se desfășoară cu muzică – muzica lui Hannu Ilmolahti.

Sursa: http://www.hur.fi/en/news/exercise-helped-singer-turn-his-life-around.

Posted in Kinetoterapie, Povesti de succes, Producatori echipamente